Sortare dupa 'culori pictura'
Un capitol important in tehnica picturii este cunoasterea si corecta utilizare a culorilor.
Colorarea este rezultatul unei senzatii optice perceputa de ochi. Aceasta senzatie este provocata de catre radiatiile luminoase de diferite lungimi de unda. Pictorii insa , atunci cand vorbesc despre culoare se gandesc nu doar la aspect ci si la materialul colorant.
Culori acrilice Winsor & Newton Galeria. Alege din cea mai mare varietate de vopsele acrilice la www.colorit.ro
Pigmentii insotiti de un liant formeaza culoarea sau vopseaua. Aceasta, aplicata pe o suprafata, formeaza prin uscare o pelicula colorata. Spre deosebire de culori (vopsele), colorantii sunt substante naturale sau sintetice solubile in alte lichide, impreuna cu care formeaza solutii colorate penetrante.
Oamenii primitivi, in dorinta de a venera zei sau de a decora obiectele din jurul sau, foloseau doar cateva culori cum ar fi: albul de creta, galbenul si rosu de pamant sau negrul de carbune, materiale naturale pe care le avea la indemana. Mai tarziu egiptenii au inceput sa foloseasca oxizi metalici sau plante fierte penstru colorarea tesaturilor. Fixarea culorilor se facea cu ajutorul unei gume care le dadea si stralucire. La final culorile erau acoperite cu un strat de ceara care avea rol izolant si care le pastra stralucirea. Acestia mai foloseau: alb de var si de creta, ocru natural, ocru ars, cinabru, pamant verde, albastru lazulit si negru de fum. Din paleta coloristica lipsea violetul.
Continuare
Componentele unei pensule: pamatuful, mansonul si manerul
Manerele pensulelor sunt confectionate de regula din lemn de mesteacan sau ramin. Primul este un copac al carui lemn este rezistent la frig si umiditate, fara crapaturi si noduri. Cel de-al doilea creste in China si in zonele umede ca Indonezia si Filipine, Vietman, etc. Acesta este un arbore din familia urticacea cu o tulpina lunga si fara noduri, extrem de rezistent, asemanator lemnului de mesteacan.
Tipuri de par si fibre sintetice folosite la fabricarea pensulelor pentru pictura
Sa incepem cu cel mai fin tip de par existent in ceea ce priveste elasticitatea, finetea, rezistenta si puterea de retinere a lichidelor, parul de jder Kolinsky si jder Kolinsy Tajmir.
par de jder kolinsky
Aceste doua mamifere traiesc in nordul Siberiei, jderii Tajmir avand originea in peninsula cu acelasi nume. Firul de par al acestor animale este lucios si are o diametrul maxim la jumatatea sa. Varful, care in limbajul productorilor de pensule se numeste “floarea”, este atat de fin incat nu poate fi vazut cu ochiul liber. Parul folosit la fabricarea pensulelor este obtinut din coada animalului, deoarece in aceasta zona se afla firele cele mai lungi. Parul de jder (nu si cel de zibelina care se mai numeste si jder rosu, care este nevastuica) este fara indoiala parul de cea mai buna calitate pentru fabricarea pensulelor pentru pictura. Pensulele cu pamatuf din par dejder kolinsky pot fi folosite atat la pictura in acuarele cat si la pictura in culori ulei sau acrilice. Acest par mai este folosit si in stoomatologie sau pentru pensulele cosmetce de buna calitate, pentru pictura pe unghii, in restaurare, ilustratie, etc. Acest par are o elastictate excelenta, formeaza un varf perfect, iar virtutea sa principala este aceea de a retine o cantitate foarte mare de lichid. Acest animal nu se reproduce in captivitate. In urma uciderii animalului blana acestuia este folosita la fabricarea hainelor, si a altor obiecte vestimentare. Producatorii de pensule pentru pictura folosesc doar parul de pe coada, parte a corpului care este respinsa de producatorii de imbracaminte, deci animalele nu sunt ucise pentru producerea pensulelor.
Continuare
Continuand povestea, vom aborda un tip de par celebru in producerea pensulelor
par de mangusta
este cel de mangusta. Aceste mamifere furnizeaza un par robust si elastic cu un varf foarte fin, calitati ce il fac ideal pentru pensulele folosite in pictura in culori ulei. Mangusta ofera cel mai bun par pentru pensulele folosite la pictura in culori ulei cu exceptia celui de jder kolisnky. Aceasta traieste in SV peninsulei Iberice, dar a fost declarat animal protejat de lege in 1965. Micile cantitati folosite la fabricarea pensulelor in zilele noastre vin din India si Nepal. In aceste zone mangusta este foarte des intalnita dar vanarea sa este strict controlata. In zilele noastre parul de manguste folosit la fabricarea pensulelor pentru pictura provine din India sau Nepal, zone unde acest mamifer se intalneste foarte des, insa si aici vanatoarea acestor animale este foarte atent controlata.
Parul de Bursuc
Par de Bursuc
Un alt mamifer din familia Mustelide al carui par este apreciat de catre producatorii de pensule este bursucul, un mamifer cu un corp solid, picioare si coada scurte, caracterizat de masca bicolora. Corpul acestui mamifer este acoperit cu par des si lung de culoare galbuie cu varful maroniu. Acest par este gros in zona centrala si spre varf, caracteristica careia i se datoreaza forma de ciuperca a pamaturfurilor pentru barbierit, calitate datorita careia aceasta specie a fost aproape de disparitie. Parul folosit pentru pensule este recoltat pe spatele si umerii acestui animal.
Continuare
Fibrele Sintetice
Sa nu credeti ca fibrele sintetice sunt un material nou aparut in industria pensulelor pentru pictura, deoarece Contele de Chardonnet a introdus acest material in Franta in anul 1889. Acesta a reusit sa obtina un fir din solutie de nidtroceluloza. Aceasta descoperire a castigat importanta abia dupa primul razboi mondial. La inceputul anilor 50 in Spania au inceput sa se fabrice pensule cu fibre sintetice pentru curatarea masinilor sau pentru lustruitul pantofilor sau uz casnic. Atunci fibrele sintetice erau constituite din filamente cilindrice care atunci cand erau taioate pe dimensiuni, formau un varf aspru, neplacut la atingere.
acum 30 de ani insa un miracol s-a produs: chimistii japonezi au reusit sa obtina primele fibre sintetice special create pentru fabricarea pensulelor destinate picturii. Acestea erau fibre din polimer obtinute prin policondensarea diaminelor in acizi dicarboxilici… imi pare rau, dar nici eu nu inteleg nici un cuvant. Cu alte cuvinte aceste fibre sunt monofilamente de poliamida cu diametre si grade de elasticitate diferite, colorate “dupa dorinta clientului”, imitand parul de porc, de jder, mangusta, bursuc, etc. Cel mai uimitor lucru este faptul ca acestia au reusit sa creeze fibre cu forma conica! Cu un varf aproape imperceptibil, care combinate cu alte fibre cu diametre si elsaticitati diferite, duc la realizarea unor pensule ce pot adaptate oricarei tehnici de pictura.
Avantajul fibrelor sintetice in fata parului natural este acela ca fibrele sintetice sunt mai rezistente la diluanti, terebentina sau acetona. Principalul dezavantaj al acestora este capacitatea redusa de a retine lichide. Un alt dezavantaj este acela ca finetea varfului acestor pensule nu se mentine asa cum se intampla in cazul pensulelor cu par natural. Va voi explica mai tarziu cum puteti repara un varf stramb al unei pensule.
Continuare
Descriere
Icoana in culori tempera
Tempera (sau tempera pe baza de ou) este un tip de culoare pentru pictura cunoscut din cele mai vechi timpuri, aceasta fiind folosita la pictura pe lemn si la manuscrisele iluminismului. In timp acest tip de culoare a fost in mare parte inlocuit de culorile de ulei. Tempera ramane insa mediul cel mai folosit pentru pictarea icoanelor bizantine. Este o culoare compusa din amestecul pigmentului cu galbenus de ou. La ora actuala, termenul tempera mai este atribuit si culorilor poster, care sunt defapt o forma de guase si nu au nici o legatura cu adevarata tempera pe baza de ou.
Oricine poate observa atunci cand spala vasele ca galbenusul de ou se usuca repede si este foarte greu de inlaturat. Tempera se prepara din pigmenti macinati manual amestecati cu galbenus de ou, amestec la care se mai adauga si alte materiale, cum ar fi: miere de albine, apa, lapte(sub forma de caseina) si o varietate de rasini vegetale. Multe din portretele mumiei Fayum au fost realizate in tempera, uneori in combinatie cu culorile encaustice(culori obtinute prin amestecul pigmentului cu ceara). Culorile pe baza de ulei au aparut in nordul Europei in Evul Mijlociu (Theophilus mentioneaza mediul de ulei in sec. 12) si a fost principalul mediu de pictura incepand cu secolul 15 in pictura olandeza timpurie. Italia, Grecia si Rusia erau cele mai mari centre de pictura ce foloseau culorile tempera. In jurul anului 1500, culorile pe baza de ulei au inlocuit tempera in Italia. Tempera a continuat si continua sa fie folosita in Grecia si Rusia. In secolele IX si XX au mai fost cateva perioade de revitalizare a tehnicilor de pictura in tempera in special in randul “Pre-Raphael-istilor”, a “Social Realistilor” si a altor pictori din acea perioada
Culorile tempera au un timp de uscare foarte scurt. Tehnicile de pictura in tempera pot fi mai precise atunci cand sunt folosite alaturi de tehnicile de pictura traditionale ce necesita aplicarea culorii prin hasurare incrucisata. Culorile care sunt aplicate in straturi dau un aspect de pastel atunci cand nu sunt vernisate si devin mai puternice dupa vernisare.
Tempera se aplica de regula in straturi subtiri, semiopace sau chiar transparente. Dupa uscare ele au un aspect fin satinat. Datorita faptului ca aceste culori nu se aplica in straturi consistente asa cum se intampla in cazul culorilor de ulei, picturile in tempera rareori au o paleta coloristica puternica asa cum se intampla in cazul culorilor pe baza de ulei. Un avantaj al culorilor tempera fata de culorile de ulei este acela ca acestea nu sufera modificari in timp, pe cand culorile de ulei se inchid la culoare, se ingalbenesc si devin transparente cu trecerea timpului.
Adevaratele culori tempera sunt permanente, avand exemple in acest sens ce dateaza din primele secolele Dupa Hristos cum ar fi Severan Tondo si cateva potrete ale mumiei Fayum.
Prepararea culorilor tempera
Amestecarea pigmentului cu galbenusul de ou
Puneti putin pigmet pe o paleta, farfurie sau bol.
Adaugati un volum aproximativ egal de mediu de galbenus de ou si amestecati asigurandu-va ca nu s-au format aglomerari de pigment(gogoloase). Anumiti pigmenti necesita putin mai mult mediu de galbenus, altii mai putin.
Adaugati apa distilata (de regula mai putin de o lingurita pentru un galbenus). Prin repetate incercari veti reusi sa gasiti dozajul de apa pentru fiecare culoare.
De obicei se foloseste doar continutul galbenusului. Albusul si membrana galbenusului sunt eliminate. Dupa ce ati izolat galbenusul de albus. Uscati membrana galbenusului rotindu-l peste un servetel, apucati galbenusul usor de membrana si tineti-l deasupra unui recipient. Intepati membrana cu un scobitor (de ex) si scurgeti continutul acestuia in recipient.
Daca culoarea contine prea mult galbenus, aceasta va aparea “grasa” si densa. Prea multa apa face culoarea sa fie prea fluida. De aceea este nevoie sa modificati fin cantitatile de apa si galbenus pentru a obtine o consistenta a culorii ideala. In timp ce tempera se usuca, artistul va adauga apa pentru a mentine consistenta culorii si a preveni intarirea galbenusului in contact cu aerul.
Alte retete de preparare a culorilor tempera folosesc albusul oului sau chiar tot oul pentru a obtine diferite efecte. De altfel se mai pot adauga si alti aditivi cum ar fi uleiul sau ceara pentru a modifica proprietatile mediului de ou. Adaugarea uleiului intr-o proportie nu mai mare de 1:1 in medul de ou va produce un mediu de pictura solubil in apa cu proprietatile culorilor de ulei, insa culoarea rezultata nu se va putea aplica in straturi groase.
Multi pigmenti folositi de pictori medievali, cum ar fi Vermilion (obtinut din cinabru, un minereu de mercur), sunt foarte toxici. Majoritatea artistilor moderni folosesc pigmentii sintetici care sunt mai putin toxici si au proprietati ale culorii similare pigmentilor traditionali. Chiar si asa, multi(sau majoritatea) pigmentilor moderni sunt inca periculosi. Evitati sa inhalati praful acestora si pastratii umezi.
Sursa: www.wikipedia.org
Generalitati
Culorile acrilice sunt vopsele cu uscare rapida compuse din pigmenti si emulsie acrilica polimerica. Culorile acrilice se pot dilua cu apa, dar, odata uscate, acestea devin rezistente la apa. In functie de cat de tare este diluata o culoare (cu apa) sau modificata cu gel acrilic, mediu sau pasta, lucrarea finala poate semana cu o lucrare in acuarela sau in culori ulei, sau poate avea aspectul propriu de pictura in culori acrilice, aspect ce nu poate fi obtinut folosind alt medii.
Culori acrilice pe panza
Istoric
Comercializarea culorilor acrilice a inceput in anii 1950. Acestea erau culori pe baza de alcool mineral numite Magna, produse de Bocour Artist Colors. Culorile acrilice pe baza de apa au fost vandute ulterior ca vopsele “latex” pentru casa, desi dispersia in acrilic nu foloseste latex derivat din arborele de cauciuc. Vopselele latex pentru interior sunt in general o combinatie intre liant (uneori acrilic, vinil, pva, s.a.), material de umplutura, pigment si apa. Cele de exterior pot fi si un amestec copolimeric, dar cele mai bune vopsele de exterior pe baza de apa sunt 100% acrilice. La scurt timp dupa ce lianturile acrilice pe baza de apa au fost introduse ca vopsele pentru casa, atat artistii (printre primii fiind artistii in pictura murala mexicani) cat si companiile au inceput sa studieze potentialul lor. Comercializarea culorilor special dedicate artistilor solubile in apa a inceput in anii 1960.
Continuare
