Despre acuarele – informatii utile

Despre Acuarele - Informatii Utile -

Acuarele sunt culori translucide pe bază de apă. Acuarela este practic un pigment colorat într-un liant solubil în apă. Vopseaua se dizolvă atunci când adăugăm apă, permițând pigmentului să fie aplicat pe coala de hârtie cu ajutorul unei pensule.

Acuarelele sunt realizate din câteva ingrediente simple, principalele fiind pigmentul (acesta oferă culoarea) și liantul (de obicei guma-arabică). Ele mai pot conține, de asemenea, și alți aditivi care modifică aspectul culorilor, modul în care acestea acționează și care extind durata de viață a picturii.

Ce trebuie să știi despre acuarele și pictura în acuarelă

Acuarela este foarte diferită de tipurile de culori acrilice, culori de ulei sau guașă. Fiecare dintre aceste culori necesită tehnici diferite de pictură. În cazul acuarelelor, pigmenții colorați rămân suspendați în apă, până când apa se evaporă și se usucă. Apa se usucă rapid, ceea ce înseamnă adesea că artistul trebuie să ia decizii rapide. Drept urmare, unii oameni consideră că acuarele sunt dificil de controlat.

Acuarela, însă, nu este neapărat mai dificilă decât alte medii, precum uleiul sau acrilicul. În cazul culorilor de ulei, dacă pictorul a greșit, el poate reveni și corecta chiar și după câteva zile. În cazul acuarelei, dacă greșiți, va trebui să reluați pe o nouă coală de hârtie.

Acuarele pentru profesioniști vs. acuarele pentru amatori

În primul rând, acuarelele se disting în funcție de calitate, care, la rândul său, ține și de nivelul de experiență al utilizatorului, variind de la cele pentru copii, la studenții de arte plastice sau studenții amatori, până la cele destinate artiștilor profesioniști.

Calitatea pigmenților este cea care diferențiază, de regulă, aceste tipuri de acuarele. De exemplu, acuarelele pentru artiștii profesioniști au pigmenții de culoare într-o concentrație mai mare și de o calitate superioară, deci și la prețuri ceva mai ridicate, spre deosebire de acuarelele de masă, pentru cei care sunt mai la început cu practica picturii în acuarelă.

Acuarelele profesionale sunt mai rezistente, mai intense, cu un grad mai mare de transparență, în timp ce acuarelele pentru studenți/amatori tind să aibă o cantitate mai mare de agenți de umplere și pigmenți mai de slabă calitate și de o mai slabă concentrație.

Acuarele Rembrand De La Royal Talens
Din 1899, Rembrandt Water Colour a devenit o marcă indispensabilă pentru acuareliștii profesioniști datorită calității excelente a vopselelor noastre și a angajamentului nostru față de măiestrie. Gama vastă de 120 de culori este disponibilă în tuburi și tigăi.

Acuarele în tub, în godetă sau lichide

Acuarelele pot fi stocate în mai multe tipuri de recipiente, în funcție de stilul de pictat al fiecăruia, de spațiul în care desfășori activitatea sau de dimensiunea picturii în sine.

  • Acuarelele în tub conțin vopsea ca o pastă, ce sunt utilizate, în general, de artiștii care lucrează în studiouri, pe planșe de dimensiuni mai mari, deci au nevoie de mai mult material pentru pictat. Odată ce s-a uscat, acest tip de acuarele nu este la fel de potrivit pentru reactivarea cu apă, deoarece culorile își pot pierde din intensitate și se pot forma chiar mici „noduri” de vopsea.
  • Acuarelele în godete sunt cel mai larg utilizate, atât de profesioniști, cât mai ales de studenți sau amatori. Godetele sunt niște vase mici în care se stochează acuarela și pot să fie achiziționate și individual, dar și în set de tip paletă cu mai multe godete. Acuarelele în godete sunt solide și mult mai versatile decât cele în tub, deoarece vopseaua poate fi reactivată ușor cu apă. În plus, acestea sunt perfecte pentru cei care aleg să picteze în aer liber și pentru picturile de dimensiuni mai mici.
Despre Acuarele - Informatii Utile -
Talens Ecoline sunt acuarele lichide care permit aplicarea cu pensula, un stilou, marker acuarelabil sau direct aplicat cu pipeta inclusă. Talens Ecoline este o acuarela disponibila în 60 de culori strălucitoare și în diverse seturi.

Avantajele picturii în acuarelă

Acuarela este foarte diferită de culorile acrilice, de ulei sau guașă. Fiecare dintre aceste culori necesită tehnici diferite de pictura.

Calitățile fluide și transparente și, uneori, rezultatele neașteptate fac din acuarele o bucurie de utilizare. Iată câteva dintre avantajele de luat în considerare:

  • Este un mediu pe bază de apă – acest lucru face ca acuarele să fie mult mai puțin murdare decât uleiurile sau acrilicele.
  • Acuarele nu au miros puternic.
  • Se usucă rapid – Da, acesta este un avantaj, deoarece puteți trece rapid la următorii pași din proiect. Mulți artiști folosesc uneori un uscător de păr pentru a face procesul de uscare chiar mai rapid!
  • Sunt ușor de lucrat – acuarele sunt plăcute, ușor de amestecat și aplicat, și unul dintre cele mai simple medii pentru orice artist.
  • Portabilitate – acuarele sunt ușoare și ușor de transportat. Fantastic pentru schițarea „en plein air”
  • Pensulele pot fi curățate cu ușurință cu apă și săpun. Nu produc deșeuri. Dacă v-a rămas vopsea în paletă, aceasta se va usca dar se pot reactiva ușor adăugând apă.

De ce accesorii ai nevoie pentru pictura în acuarelă?

Unul dintre marile avantaje ale picturii în acuarelă este faptul că nu ai nevoie de foarte multe instrumente și accesorii, fiind foarte practică. În general, pentru a practica pictura în acuarelă ai nevoie de:

  • Un set de acuarele, fie în tuburi, fie în godete, în funcție de preferințe
  • Un recipient cu apă (pahar, bol, borcan etc.) în care să cureți pensulele sau să diluezi culorile
  • Un set de pensule de diferite grosimi
  • O paletă pentru amestecarea culorilor – sunt unele palete care au prevăzute și niște mici bariere despărțitoare pentru a nu se amesteca grupurile de culoare între ele
  • Un material textil sau hârtie pe care să tapotezi pensula
  • Creion și radieră, pentru schițarea compoziției sau testarea în prealabil a ceea ce urmează să pictezi
  • Un bloc de desen cu hârtie specială pentru acuarelă, care este mai groasă și absoarbe bine umiditatea, pe dimensiunea dorită (A4, A3 etc.)
  • O ciornă unde să testezi culorile și amestecurile de culori înainte de aplicarea lor pe coala principală

Majoritatea seturilor de acuarele disponibile pe colorit.ro sunt prevăzute și cu o paletă pentru amestecarea culorilor.

Recomandări pentru pictura în acuarelă

  • Dacă ești la început cu pictura în acuarelă, poți alege un set de acuarele care să conțină culorile de bază și să obții nuanțe adiacente din amestecul acestora, așadar nu este nevoie să investești foarte mulți bani în palete foarte mari de culori. Un kit de călătorie cu 12 culori este mai mult decât suficient.
  • Hârtia este foarte importantă pentru a pune în valoare culorile și pictura în sine, așadar alege o hârtie specială pentru acuarelă. Aceasta este, de regulă, mai groasă, cu un nivel de absorbție bun al apei și care va pune în valoare pigmenții de culoare. O hârtie mai subțire sau de calitate îndoielnică se poate „scămoșa”, înmuia prea tare sau chiar să formeze „valuri”.
  • Apa cu care diluăm acuarelele trebuie schimbată cât mai des, pentru a păstra culorile cât mai proaspete și corecte.
  • Înainte de a începe să pictezi în culoare, fă o schiță în creion cu compoziția dorită.
  • Alege pensule de calitate. Nu ai nevoie de foarte multe modele și grosimi, mai ales dacă ești la început. Kit-ul de bază poate să conțină pensule pe mărimile 2, 4 și 8, iar ca formă, cele rotunde sunt cele mai comune, potrivite pentru orice tehnică de pictură.
  • Atunci când pleci în vacanță și vrei să te bucuri în continuare de pictat, poți opta pentru un set de acuarele travel-size, care sunt de dimensiuni mai mici și îți pot încăpea în bagaj, cum sunt acuarelele de la Sakura Koi Watercolor Sketchbox.
Despre Acuarele - Informatii Utile -
Seturile de acuarele de buzunar Sakura Sketchbox au un suport pentru utilizarea atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă. Setul contine in plus o pensula cu rezervor Koi Water Brush, burete și accesorii; inclusiv o paleta de pictura în capac.

Branduri de acuarele pe care le poți alege pe colorit.ro

Pe site-ul nostru găsești o gamă variată de acuarele și materiale de pictură pe care le poți achiziționa fie la set, fie individual, în funcție de nevoile tale, pentru diferite niveluri de experiență în pictură.

Spre exemplu, acuarelele Van Gogh sau Rembrandt, de la Royal Talens, au o intensitate a culorilor mai puternică, fiind realizate din pigmenți puri și gumă arabică de foarte bună calitate. Acestea au și un nivel de transparență ridicat, sunt extrem de rezistente la lumină și asigură, astfel, o durabilitate în timp mai mare. Această marcă de acuarele este destinată în special artiștilor profesioniști, care caută produse de calitate și durabile.

De asemeni, colorit este uni importator al acuarelelor Rosa, fabricate in Ucraina. Aceste acuarele de o calitate surprinzatoare sunt disponibile la preturi excelente in magazinul nostru. Acuarelele Rosa sunt disponibile atat in godete mari, cat si la tub, in seturi din metak, carton sau cutii din lemn.

Aici puteti gasi toate acuarelele Rosa:

https://www.colorit.ro/acuarele/l/marca:rosa.html

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.