Panza de pictura pentru peisaje vs. cea de portrete: care sunt diferentele?

Ceea ce multi incepatori nu realizeaza este ca panza joaca un rol activ in influentarea stilului, a detaliilor si a atmosferei unei picturi. -textura acesteia poate ”imblanzi” sau accentua fiecare urma de pensula. Proportiile ei pot sustine o compozitie sau o pot limita. Materialul din care este facuta poate determina cat de mult rezista in timp lucrarea ta. 

In esenta, alegerea panzei de pictura este una dintre primele decizii artistice importante; daca artistii experimentati o fac instinctiv, pentru ca stiu exact ce au nevoie in functie de lucrare, incepatorii ar fi bine sa-si acorde timp si rabdare sa inteleaga cateva principii importante. 

Daca nu te-ai gandit pana acum la asta, e perfect normal. Multi dintre artistii la inceput de drum se concentreaza pe ”ce” picteaza si pe culori sa aleaga si mai putin pe ”pe ce” picteaza. Trebuie remarcat ca alegerea corecta a panzei iti poate economisi timp, nervi si straturi inutile de corectii. Cand ai suportul potrivit nu te mai lupti cu suprafata, nu te mai enervezi ca pensula nu aluneca cum vrei, ca detaliile nu ies suficient de fine sau ca zonele mari de culoare nu se intind uniform. 

Formate si proportii

Una dintre primele diferente dintre panza pentru peisaje si cea pentru portrete tine de orientare. Formatul orizontal, mai lat decat inalt, este preferat pentru peisaje pentru ca iti permite sa deschizi compozitia, sa dai spatiu orizontului, sa surprinzi intinderi mari – campuri, mari, lanturi muntoase, orase vazute de la distanta. Formatul vertical se potriveste natural cu anatomia umana: corpul, bustul sau chiar doar capul, toate pot fi incadrate armonios intr-o panza pentru pictura verticala.

In practica, daca vrei sa pictezi un apus cu un orizont larg, o panza 50×70 cm orientata pe orizontala iti da libertate in compozitie – ai spatiu sa creezi un cer bogat, sa inserezi elemente secundare (copaci, cladiri mici, siluete), fara ca totul sa para inghesuit. Pe de alta parte, pentru un portret la bust, dimensiunile de 40×50 cm sau 50×60 cm, orientate vertical, iti ofera suficient loc pentru cap, umeri si un mic fundal, fara zone goale care sa para nejustificate.

Sa vorbim putin si despre raportul de aspect: 3:2, 4:3, aproape patrat si cum iti influenteaza compozitia.Raportul 3:2 (de exemplu 60×40 cm) iti ofera o compozitie mai dinamica, fiind alegerea predilecta pentru peisaje cu linii de fuga, drumuri care te conduc in adancime sau plaje care se intind in lateral. De cealalta parte, formatul 4:3 (de tip 40×30 cm) poate fi o alegere buna atat pentru peisaje, cat si pentru portrete, pentru ca ofera un bun echilibru intre inaltime si latime.

Formatele aproape patrate (de tip 40×40 cm, 50×50 cm) pot functiona foarte bine pentru portrete moderne, mai grafice, dar pot fi mai dificile pentru peisaje, deoarece ingreuneaza redarea intinderii orizontale.

Textura panzei: granulata pentru peisaje, fina pentru portrete

Cand pictezi un portret intri, inevitabil, in zona detaliilor: trebuie sa sugerezi finetea pielii, stralucirea ochilor, conturul buzelor, micile variatii de ton care dau volum fetei,  lucruri ce devin mai greu de controlat pe o panza foarte texturata, cu relief pronuntat.

O panza cu granulatie fina (din bumbac de calitate mai buna sau, si mai bine, din in) iti permite sa tragi linii subtiri, sa lucrezi glazuri delicate, sa amesteci culorile direct pe panza fara ca textura sa rupa contururile. Multi artisti recomanda pentru portrete panze cu tesatura densa, cu fir subtire si uniform pentru ca ofera o baza controlabila pentru detalii.

In schimb, cand lucrezi la un peisaj textura poate fi de partea ta; panza mediu sau gros texturata te ajuta sa scoti in evidenta iarba, scoarta de copac, stanci, frunze, valuri. Daca aplici vopsea mai groasa, textura panzei contribuie la bogatia suprafetei, facand pictura sa para mai vie, mai materiala. In zone mari (cerul sau campurile intinse), textura mai evidenta impiedica imaginea sa devina plictisitoare, pentru ca lumina se reflecta diferit din micile reliefuri.

Materialul panzei: bumbac vs. in

Bumbacul, accesibil si suficient pentru multe dintre peisaje

Panza din bumbac este usor de gasit si, de obicei, mai ieftina decat cea din in. Este elastica, usor de intins pe sasiu si, pentru foarte multi artisti, reprezinta o varianta excelenta pentru studii, exercitii si peisaje pictate in ritm mai rapid. Pentru peisaje, bumbacul ofera un raport bun intre pret si suprafata: poti cumpara panze de mari dimensiuni fara sa fii investit exagerat.

Daca pictezi peisaje in aer liber, panzele de bumbac pot fi o alegere buna: sunt suficient de rezistente pentru transport si nu vei suferi prea mult daca strici una in procesul de experimentare. Literatura de specialitate si recomandarile atelierelor moderne de pictura confirma faptul ca bumbacul este suportul predominant folosit in productia de masa pentru panze gata intinse.

Totusi, bumbacul este mai putin stabil in timp decat inul pentru ca se intinde si se contracta mai mult la variatiile de umiditate si temperatura, iar in ani se pot crea ondulari sau incretiri ale suprafetei. Pentru peisaje de studiu sau lucrari mai spontane, nu este o tragedie, dar pentru lucrari la care tii foarte mult merita sa te gandesti la ceva mai durabil.

Inul, ideal pentru portrete si lucrari de atelier

Panzele din in sunt considerate standardul de referinta in pictura, mai ales pentru lucrarile serioase, de durata, si sunt preferate la realizarea portretelor. Inul este mai rigid, mai stabil dimensional si are fibra rezistenta in timp. Muzeele in care sunt pastrate lucrari vechi de secole confirma faptul ca foarte multe portrete clasice au fost realizate pe in.

De ce conteaza asta? Pentru ca daca vrei sa pictezi un portret important si iti doresti ca pictura sa arate bine multi ani, inul este o alegere excelenta. In plus, panza de in de calitate are, de obicei, o textura mai eleganta, mai uniforma si poate fi aleasa in variante foarte fine, ideale pentru detaliu.

Singurul dezavantaj clar este pretul: panzele de in sunt mai scumpe. De aceea, multi artisti le rezerva pentru lucrarile de atelier, pe care le lucreaza mai lent si mai atent, in timp ce pentru studii, schite si exercitii folosesc bumbac.

Grundul si culoarea fundalului

Grundul (gesso) creeaza o bariera intre fibre si stratul de vopsea, asigurand aderenta si protectie. Pentru portrete, artistii prefera grundul mai fin, aplicat in straturi subtiri si slefuit intre ele, pentru a obtine o suprafata foarte neteda, lucru ce ajuta la randarea tonurilor pielii si la controlul mult mai bun al tranzitiilor.

Totodata, pentru portrete multi dintre artisti opteaza sa nu lucreze direct pe grund alb, ci pe o panza usor tonata, cu o tenta calda (un bej, un ocru diluat) sau neutra; aceasta nuanta impiedica stralucirea deranjanta a albului sa iasa prin toate zonele subtiri si creeaza o baza apropiata de tonurile pielii, peste care este mai usor sa construiesti volume. 

La peisaje, ai ceva mai multa libertate – grundul usor texturat nu este o problema, ba chiar poate contribui la efectul general al lucrarii. Daca iti place sa pictezi ceruri dramatice, nori grosi, stanci, copaci, textura grundului poate adauga variatii interesante. Nu ai neaparat nevoie de o suprafata atat de neteda ca la portrete, pentru ca nu urmaresti aceeasi precizie a detaliilor de pe piele.

Dimensiune si distanta de vizualizare

Peisajele se privesc, de cele mai multe ori, de la o distanta mai mare, adica nu te apropii neaparat la 20 de centimetri de el; de aceea, panzele pentru peisaje au tendinta sa fie mai mari. Formate de genul 50×70 cm, 60×80 cm sau chiar mai mari sunt frecvente pentru peisaje, mai ales atunci cand vrei sa sugerezi imensitate, profunzime si atmosfera.

O panza mica poate reda un peisaj, dar va concentra totul intr-un spatiu mic, iar efectul panoramic, coplesitor, se va pierde. De aceea, daca stii ca vrei sa pictezi un peisaj in care cerul joaca rolul principal sau in care vrei multe detalii in vegetatie, merita sa alegi de la inceput un format mai mare, adaptat subiectului.

Portretele, dimpotriva, se preteaza foarte bine la formate medii sau chiar mai mici, mai ales daca iti doresti un efect intim, personal. Un portret 30×40 cm, lucrat bine, poate avea un impact emotional puternic, pentru ca te invita sa te apropii, sa intri in detalii, sa cauti expresia.

Desigur, exista si portrete monumentale, dar, in general, daca nu ai un spatiu de expunere foarte mare, formatele medii sunt o alegere echilibrata. Panza pentru portrete nu trebuie sa fie uriasa ca sa impresioneze; mai important este cat de bine folosesti fiecare centimetru din ea.

Modul de lucru

Portretele implica (deseori) corectii: schimbi un pic pozitia ochilor, ajustezi forma si lungimea nasului, refaci gura, corectezi proportiile. Panza pe care lucrezi trebuie sa suporte aceste interventii fara sa cedeze. O panza de calitate, cu grund bine aplicat, iti permite sa revii peste aceeasi zona de mai multe ori fara sa se ”smulga” fibrele sau sa se deterioreze suprafata. De asemenea, pentru portrete folosesti pensule mai mici, tehnici de glazura, amestecuri fine, iar o panza prea absorbanta va lasa culorile mate, dificil de amestecat. 

Peisajele iti permit folosirea de pensule mai mari si miscari mai libere; poti lucra ”alla prima” (dintr-o singura sesiune) sau in straturi groase, cu pasta. O intindere buna pe sasiu, o tensiune uniforma a panzei si un sasiu robust sunt foarte importante pentru peisaje mari.