Ghid util: Cum sa iti perfectionezi tehnica de desen

Ghid Util: Cum Sa Iti Perfectionezi Tehnica De Desen -

Poza Articol Cum Sa Iti Imbunatatesti Tehnica De Desen.jpg

Daca esti la inceput de drum, esti curios daca ai talent la desen sau esti deja profesionist, trebuie sa fii constient ca exista cateva ponturi care pot da viata oricarui desen sau pot perfectiona o opera de arta.

Lumina

Inainte de toate, cea mai importanta, cea care poate da o noua perspectiva unui desen sau, dimpotriva, il poate nimici, este lumina. Naturala sau artificiala, puternica sau difuza, rece sau calda, aceasta personalizeaza desenul mai mult decat o poate face mana insasi. In cazul in care lumina este puternica, contrastele vor deveni mai tari, proeminente, intunecate, spre deosebire de lumina slaba, obscura care va conferi uniformitate formelor si culorilor ce compun desenul. De asemenea, directia luminii are un impact la fel de puternic precum natura acesteia. Din fata, ea reduce volumele si umbrele, conferind desenului un aspect plat, fara mister, spre deosebire de cazul in care sursa luminii se afla in profil, aceasta sporind contrastele creatiei. De deasupra lumina va oferi uniformitate operei, inlaturand umbrele notabile sau chiar evidente. La polul opus, lumina pozitionata in partea de jos va accentua umbrele existente in desen. Mai multe surse de lumina vor crea multiple umbre ale aceluiasi obiect existent in desen.

Cum manuim creionul

Utilitatea creionului este multipla avand in vedere ca atat varful cat si lateralele acestuia daruiesc culoare hartiei. In timp ce varful este folosit pentru a contura detalii, pentru a crea linii exacte, puternice, tinand creionul paralel cu suprafata de desen liniile se estompeaza, devin difuze; de asemenea, cu aceeiasi pozitie a creionului poti acoperi zone mari, poti crea umbre, iar varful ascutit poate rezista un timp mai indelungat.

Schita

Pentru a evita greselile sau pur si simplu pentru cazurile in care iti modifici perspectiva, incepe desenul prin a trasa linii pierdute, difuze. Vei prelucra liniile pe parcurs, dar si la final cand vei verifica intreg desenul, evidentiind anumite linii sau adaugand detalii.

Liniile

Ca si in matematica, si in desen exista mai multe tipuri de linii. De la liniile drepte, frante, ondulate, spiralate, in bucla sau linii curbe, fiecare gen de linie se foloseste pentru a contura sau umple un obiect sau altul, acestea fiind hotaratoare pentru ceea ce se vrea a fi intruchipat.

Umbrele

Prin intermediul umbrelor se creeaza nuante deschise ori inchise, acestea fiind cele care ofera aspectul tridimensional al personajelor sau obiectelor din desen. De asemenea, si sensul umbrelor este esential in definirea unei opere. Daca umbrele care merg in aceeasi directie contribuie la aspectul ordonat al desenului, scotand in evidenta detaliile, umbrirea pe diferite portiuni confera forma si perspectiva. Aceasta tehnica este utila si in definirea fundalului sau al texturilor.

Nu te sfii sa incerci si alte culori

Creionul clasic este nemuritor, insa ce putem face atunci cand acesta nu este indeajuns pentru a reproduce o viziune colorata sau pentru a distinge anumite forme? In aceste cazuri putem apela cu incredere la creioanele colorate pentru o nota de originalitate si modernitate.

Ponturi

Ti s-a intamplat vreodata sa mazgalesti cu mana ce ai desenat cu o secunda in urma? Pentru a evita aceste situatii plaseaza o coala alba sub mana. De asemenea, pentru a capata o noua perspectiva a desenului, il poti privi cu o oglinda, prin intermediul unui aparat de fotografiat sau pur si simplu dintr-un alt unghi decat cel in care l-ai desenat. Astfel, vei realiza daca ceva lipseste sau este in plus.

Verificarea desenului

Dupa ce ai terminat desenul, verifica-l. Verifica-l inca o data. Desigur, vei gasi mereu ce sa modifici ori sa adaugi, dar atunci vei stii ca este realizat cu pasiune si dorinta de a fi perfect. Intr-un final il vei lasa deoparte si vei incepe sa lucrezi la ceva nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.