Cum iti gasesti stilul de pictura?

Cautarea stilului care ti se potriveste nu este despre coerenta fortata, ci despre alegerile pe care le tot faci in mod natural, instinctiv. De fapt, gasirea stilului nu iti ingusteaza creativitate; ba mai mult, iti da libertatea de a improviza pe un teren cu coordonate pe care le alegi constient. 

Cand ti-ai definit stilul de pictura iti devine mai simplu sa spui da unui proiect sau altuia, sa refuzi ce nu ti se potriveste, sa organizezi un portofoliu, sa discuti cu un diversi curatori sau colectionari. Un stil clar este ca o harta, una care-ti deschide drumurile.

Ce inseamna, de fapt, ”propriul stil”?

Stilul incepe cu ce se vede: paleta de culori, modul in care asezi contrastele, tipul de linii, textura rezultatului, raportul dintre suprafete plate si modelate, felul in care compui spatiul. Daca te uiti la o panza si o recunosti ca fiind ”a ta” inainte, aceasta e componenta vizuala la lucru. 

Dincolo de culori si gesturi, stilul include felul in care vezi lumea si motivul pentru care o pictezi. Alegi teme recurente, preocupari ce revin: memoria, corpul, orasul nocturn, gradinile, portretele cu priviri evazive, obiectele banale ridicate la rang de subiect. Cand ai o idee care te obsedeaza pe termen lung, stilul devine un mod de a o urmari prin serie dupa serie.

Stilul este si un mod de lucru. Cum incepi? Desenezi riguros in carbune si apoi glazurezi lent sau intri direct cu culoare groasa si gestuala? Lucrezi ud-pe-ud, la o singura suflare, sau in straturi subtiri, cu timp de uscare intre ele? Procesele lasa urme. Ele devin vizibile in texturi, in ritmul suprafetei, in felul in care un colt al panzei e lasat aerisit, iar altul dens. 

Unde esti si ce arata lucrarile tale?

Ca sa stii ”incotro mergi” e util sa vezi ”unde esti”. Pune pe un perete sau intr-un dosar digital ultimele douazeci-treizeci de lucrari si uita-te la ele ca un curator; nu cauta capodoperele, ci pattern-urile – observa ce culori se repeta, ce tip de compozitii apar, ce gesturi apar mai des. 

Influentele nu sunt un pericol, ci un combustibil, atata timp cat le gestionezi constient. Daca ti-ai petrecut ultimele luni privind intens lucrarile unui artist e firesc sa-ti intre in mana anumite gesturi. Nu te speria; fa loc, dar delimiteaza. Noteaza intr-un jurnal cine te inspira si de ce: pentru culoare, pentru compozitie, pentru atitudine. 

Dezvoltarea stilului presupune practica, limitari si ritm

Sa repeti nu inseamna sa te rotesti in cerc. Conceptul de ”practica deliberata”, formulat in cercetarea performantei de Anders Ericsson, subliniaza ca progresezi atunci cand lucrezi tintit pe micro-competente, cu feedback si ajustare constanta. In pictura inseamna sa-ti propui sesiuni in care exersezi numai trecerile de ton pe o paleta limitata sau numai compozitia din dreptunghiuri mari, fara detalii. 

In paralel, cauti ”starea de flux” descrisa de Mihaly Csikszentmihalyi, acel echilibru intre provocare si abilitate in care concentrarea devine placere, timpul dispare si apar decizii curajoase. Practica tintita iti finiseaza unelte, starea de flux iti da semnatura.

Paradoxal, libertatea totala te epuizeaza – poti lucra o luna numai cu o paleta de cinci culori, doua pensule pentru pictura si un format fix. Poti renunta la detaliu si sa construiesti doar din pete mari. Poti decide ca toate lucrarile dintr-o serie au un orizont foarte jos sau foarte sus. Desi par constrangeri, acestea creeaza consistenta in rezultate si, mai important, te obliga sa gasesti solutii in interiorul lor. Acolo se naste stilul: cand cauti sa spui acelasi lucru in conditii constante, dar in fiecare zi un pic diferit.

Ritualul nu e superstitie, e igiena mentala. Daca intri in atelier cu aceeasi succesiune de pasi — aerisesti, iti aranjezi culorile in aceeasi ordine, pui apa curata, incalzesti mana cu doua schite de cinci minute — reduci zgomotul decizional si ramai cu energie pentru alegerile estetice. Observa si traseaza etapele: schita de pe panza pictura, blocaj de forme, stabilirea paletei, accente, distanta, corectii. 

Blocajele sunt fireste, dar trebuie sa treci peste ele! 

Perfectionismul te convinge ca mai e ”inca putin” pana sa-ti gasesti stilul. De fapt, amana inevitabilul: trebuie sa lasi urme ale deciziilor tale. Cand te blochezi la detalii seteaza-ti un cronometru si accepta o serie de lucrari rapide care urmaresc un singur obiectiv, cum ar fi ritmul gestului. 

”Daca ma repet o sa par lipsit de imaginatie” este o temere ce-ti distruge increderea. Dar repetarea, facuta constient, nu e paupertate, e cercetare. Cand te intorci la acelasi subiect cu intrebari noi, adancesti, nu te limitezi. Ti se clarifica nu doar cum arata lucrarile tale, ci de ce arata astfel. Publicul simte aceasta profunzime.

Cand te compari constant o sa ajungi sa-ti distorsioneze deciziile. Fa-ti un obicei sa inchizi ciclul de lucru intr-o nota care sa apartina tie: scrie trei propozitii despre ce ai obtinut azi, nu despre ce vezi la altii.