Lucruri fascinante despre productia culorilor acrilice folosite in pictura

Culorile acrilice sunt nelipsite din trusa artistilor, fie ca vorbim despre pictori consacrati, studenti la arte sau persoane care picteaza in timpul liber. Daca te-ai intrebat vreodata de ce unele culori acrilice sunt mai vii decat altele, de ce unele au o textura catifelata, iar altele sunt mai fluide, raspunsurile le toate aceste intrebari tin de modul in care sunt produse.

Interesant este faptul ca acrilicele sunt relativ noi in istoria artei. Daca tempera si uleiul dominau paletele artistilor timp de secole, acrilicul a aparut abia in secolul XX, iar asta a atras o revolutie artistica. Uscarea rapida, rezistenta la apa si versatilitatea lor au deschis drumuri pe care niciun alt tip de vopsea nu le-a oferit pana atunci. Nu e de mirare ca mari nume ale artei moderne si contemporane, de la Rothko la Warhol, le-au adoptat cu entuziasm.

Dar poate cea mai fascinanta parte este ca aceste culori nu au fost create initial pentru arta;  primele rasini acrilice au fost inventate pentru industria auto si pentru acoperiri rezistente, abia apoi artistii au descoperit potentialul lor vizual. Aceasta schimbare de destinatie arata cat de mult stiinta si arta se impletesc, influentandu-se reciproc si generand noi posibilitati.

Originea si istoria culorilor acrilice

Culorile acrilice au aparut relativ tarziu in istoria artei, comparativ cu tempera sau uleiul, care dominau de secole. Primele forme de rasini acrilice au fost dezvoltate in Germania, in anii 1920, de catre chimisti care cautau materiale sintetice cu proprietati deosebite. La inceput, rasinile erau folosite in industrie, pentru acoperiri rezistente si impermeabile.

In jurul anilor 1940, artistii americani au inceput sa experimenteze cu aceste noi formule. Companii precum Bocour Artist Colors din New York au lansat primele vopsele acrilice comerciale, care ofereau o uscare rapida si o intensitate cromatica nemaiintalnita. In scurt timp, artisti precum Mark Rothko, Andy Warhol sau Helen Frankenthaler au adoptat acrilicul in lucrarile lor, fiind atrasi de versatilitatea sa.

Ce contine, de fapt, vopseaua acrilica?

Vopseaua acrilica este compusa din trei elemente – pigmentul, liantul acrilic si aditivii – dar ceea ce o face fascinanta este modul in care aceste ingrediente se combina si se echilibreaza. 

Pigmentii

Pigmentii sunt particule solide microscopice care dau culoarea propriu-zisa. Ei pot fi naturali sau sintetici, organici sau anorganici. In trecut, artistii erau limitati la pigmenti naturali, obtinuti din surse precum mineralele (lapis lazuli pentru albastrul ultramarin, malachit pentru verde), pamanturi colorate (ocru, siena arsa) sau chiar substante de origine animala (purpura obtinuta din melci marini). Acestea aveau frumusetea lor, dar erau extrem de scumpe si instabile in timp.

In acrilice, marele salt s-a produs odata cu utilizarea pigmentilor sintetici. In 1935, chimistii companiei I.G. Farben din Germania au dezvoltat pigmenti pe baza de ftalocianina, cum este albastrul de ftalocianina, care a revolutionat paletele artistilor. Acest pigment oferea o nuanta intensa, stabila la lumina si mult mai accesibila decat albastrul obtinut din lapis lazuli. Mai tarziu, in anii ’50, rosul de cadmiu si portocaliul permanent au intrat in paletele acrilice, fiind indragite pentru saturatia lor puternica si rezistenta la decolorare.

Studiile realizate de laboratoarele companiei Golden Artist Colors au demonstrat ca pigmentii sintetici dispersati corect in rasina acrilica isi pastreaza integritatea timp de zeci de ani, fara sa se degradeze vizibil. Testele de imbatranire accelerata, desfasurate prin expunere intensa la raze UV, au aratat ca lucrarile realizate cu pigmenti moderni isi pastreaza 90% din intensitatea culorii dupa echivalentul a 100 de ani de expunere moderata la lumina. Aceste date sunt esentiale pentru artistii care isi doresc ca operele lor sa reziste peste generatii.

Liantul acrilic

Acesta este compus din polimeri acrilici dispersati in apa. Atunci cand aplici vopseaua pe panza, apa incepe sa se evapore, iar particulele de polimer se apropie unele de altele, fuzioneaza si formeaza o pelicula solida, transparenta, care ”inchide” pigmentul in interior.

Aceasta reactie fizico-chimica ii confera stratului de vopsea elasticitate si rezistenta la apa, ceea ce nu se intampla in cazul acuarelelor sau al vopselelor tempera. Intr-un studiu realizat la University College London, specialistii in conservarea artei au comparat structura microscopica a straturilor de vopsea acrilica cu cea a vopselelor in ulei. Concluzia a fost ca pelicula acrilica este mult mai omogena, ceea ce explica de ce nu crapa si nu se ingalbeneste la fel ca uleiul dupa decenii de expunere.

Aditivii si agentii de suspensie

Poate cea mai putin vizibila, dar decisiva parte a formulei sunt aditivii. Exista agenti de suspensie, care impiedica pigmentul sa se depuna la fundul tubului. Sunt inclusi agenti de umectare, care ajuta pigmentul sa se disperseze uniform in apa. Uneori sunt folositi agenti antispuma, pentru a preveni formarea de bule in vopsea, lucru esential atunci cand pictorul aplica straturi uniforme.

Un studiu publicat in ”Journal of Coatings Technology and Research” a analizat rolul aditivilor pe baza de surfactanti in dispersia pigmentilor acrilici. Concluzia a fost ca fara acesti aditivi, pigmentii tind sa se aglomereze si sa creeze pete de culoare, reducand calitatea estetica a lucrarii.

De asemenea, exista aditivi speciali pentru a regla timpul de uscare. De exemplu, vopselele ”open acrylics”, dezvoltate de Golden in 2008, contin un aditiv care prelungeste perioada de uscare pana la cateva ore. Acest tip de vopsea a fost gandit pentru artistii care vor sa amestece culorile direct pe panza, imitand comportamentul vopselelor in ulei.

Procesul de productie al culorilor acrilice

Procesul porneste de la selectia pigmentului, care este macinat foarte fin, pana la suspensia acestuia intr-o baza acrilica.

In fabricile moderne, pigmentii sunt dispersati in apa cu ajutorul unor agenti tensioactivi, pentru a preveni aglomerarea particulelor. Apoi, acest amestec este trecut prin mori speciale, care zdrobesc particulele la dimensiuni microscopice. Cu cat pigmentul este mai fin, cu atat culoarea rezultata este mai intensa si mai uniforma.

Dupa aceasta etapa, suspensia este combinata cu rasina acrilica. Rezultatul este un amestec stabil, care poate fi turnat in tuburi sau borcane. Inainte de a ajunge pe raft, fiecare lot de vopsea este testat pentru rezistenta la lumina, uniformitate si calitatea stratului aplicat.

De ce sunt acrilicele atat de populare printre artisti?

Daca intrebi un artist de ce prefera acrilicul, cel mai probabil iti va raspunde pentru ca e versatil. Acrilicele se pot folosi pe aproape orice suprafata – panza, lemn, sticla, metal, ceramica sau chiar textile.

In plus, se usuca rapid, ceea ce permite aplicarea mai multor straturi intr-un timp scurt. Prin diluare cu apa, pot fi folosite ca acuarele, iar prin aplicare densa pot imita aspectul vopselelor in ulei. Aceasta flexibilitate le transforma intr-un instrument preferat atat pentru incepatori, cat si pentru profesionisti. Un alt avantaj major este rezistenta lor. Odata uscata, pelicula acrilica este impermeabila si rezistenta la fisuri, ceea ce garanteaza durabilitatea lucrarilor.