Regula ”Gras peste slab”, una dintre normele fundamentale in pictura in ulei. Ce inseamna?

Poate ai observat ca pictura in ulei are o aura aproape mitologica; este asociata cu marile capodopere ale istoriei artei, cu lucrari care au traversat secole. Ceea ce se spune mai rar este ca aceste opere nu au supravietuit doar datorita geniului artistic, ci mai ales gratie unei rigori tehnice impresionante – ”Gras peste Slab”.

In contextul actual exista tentatia de a grabi procesul, sa sari peste etape, sa incarci panza cu vopsea bogata inca de la inceput, sa corectezi rapid, sa revii, sa suprapui fara sa lasi timpul sa-si faca treaba. Tocmai aici intervine valoarea acestei reguli: te obliga sa incetinesti, sa intelegi ce se intampla sub suprafata, te invata sa lucrezi cu timpul, nu impotriva lui!

Modul in care construiesti straturile determina transparenta, profunzimea cromatica si chiar expresivitatea tusei. Un artist care stapaneste aceasta regula poate obtine efecte subtile de lumina, tranzitii fine si o vibratie oricaror culori in ulei, imposibil de atins prin aplicari haotice. Practic, regula devine un instrument creativ, nu o constrangere.

La ce face referire regula ”Gras peste slab”?

Expresia ”Gras peste slab” nu vorbeste despre subiecte, despre anatomie sau despre volum, ci despre consistenta si compozitia straturilor de vopsea pe care le aplici. In esenta, regula spune ca fiecare strat de vopsea aplicat ulterior trebuie sa contina mai mult ulei (sa fie mai ”gras”) decat stratul anterior, care este mai ”slab”, adica mai diluat.

In pictura in ulei, ”gras” se refera la cantitatea de liant uleios din vopsea – un strat gras este unul bogat in ulei, mai flexibil si cu un timp de uscare mai lung; unul slab este diluat cu solvent (terebentina, white spirit, esenta de petrol), avand mai putin ulei si uscandu-se mai repede.

Cu cat un strat contine mai mult ulei, cu atat acest proces este mai lent si pelicula ramane elastica mai mult timp. De aceea, ideea de a construi pictura de la straturi rigide catre straturi flexibile este fundamentala. Tu nu aplici pur si simplu culoare peste culoare, ci creezi un sistem de straturi care trebuie sa lucreze armonios impreuna pe termen lung.

Mai exista si o dimensiune materiala extrem de concreta: aderenta dintre straturi. Un strat slab, usor poros dupa uscare, ofera o suprafata excelenta pentru urmatorul strat, mai gras. In schimb, un strat gras creeaza o pelicula mai neteda si mai putin absorbanta. Daca aplici un strat slab peste acesta, aderenta este deficitara, iar riscul de desprindere creste semnificativ. 

Straturile grase au capacitatea de a refracta lumina intr-un mod diferit, oferind culorilor o profunzime si o saturatie aparte. Cand sunt aplicate peste o baza stabila, aceste straturi creeaza acel efect specific picturii in ulei, greu de replicat in alte medii. Daca sari peste etapele slabe si incepi direct cu straturi grase, risti sa obtii o imagine greoaie, opaca, lipsita de vibratie. 

Este atat de importanta regula? 

Vopseaua in ulei nu se usuca prin evaporare, asa cum se intampla cu acrilicul sau acuarela, ci prin prin oxidare – moleculele de ulei reactioneaza cu oxigenul din aer si formeaza o pelicula solida, dar acest proces este lent si continua luni sau chiar ani.

Stratul slab, avand mai putin ulei, oxideaza si se stabilizeaza mai rapid; cel gras ramane elastic mai mult timp. Daca aplici un strat slab peste unul gras, stratul de dedesubt va continua sa se miste, sa se contracte si sa se dilate, in timp ce stratul superior, deja uscat si rigid, nu il poate urma. Rezultatul? Crapaturi, exfolieri si deteriorarea lucrarii.

Aceasta observatie a fost confirmata de studii de conservare realizate de National Gallery din Londra si Smithsonian Institution, care au analizat degradarea picturilor vechi de secole. Cercetarile publicate in anii 1990–2000 in domeniul conservarii artei arata clar ca lucrarile realizate cu respectarea progresiei ”gras peste slab” prezinta o stabilitate mult mai mare in timp.

De unde provine regula?

Aceasta regula a aparut din practica maestrilor. Pictorii Renasterii tarzii si ai Barocului (Titian, Rubens sau Rembrandt) au experimentat intens cu straturile de ulei. Analizele stratigrafice realizate in secolul XX asupra lucrarilor lor arata clar o constructie progresiva, de la straturi subtiri, diluate, catre glasiuri bogate in ulei.

Un studiu realizat de Rijksmuseum din Amsterdam in 2012 asupra picturilor lui Rembrandt a evidentiat faptul ca acesta folosea straturi initiale extrem de slabe, aproape monocrome, peste care adauga straturi din ce in ce mai grase, uneori amestecate cu rasini naturale pentru elasticitate si luciu. Aceasta tehnica explica de ce multe dintre lucrarile sale au supravietuit secolelor intr-o stare remarcabila.

Ce se intampla daca nu respecti regula?

Poate esti tentat sa crezi ca regula nu mai este atat de relevanta; desi vopselele contemporane sunt mai bine rafinate, principiile chimice de baza raman aceleasi.

Daca aplici straturi grase la inceput si apoi revii cu straturi slabe risti aparitia unor defecte care nu sunt vizibile imediat. Initial, totul poate parea in regula. Dupa cateva luni, suprafata incepe sa se tensioneze. Dupa cativa ani apar crapaturi fine, cunoscute sub numele de craquelure instabila. In cazuri grave, straturile superioare se pot desprinde partial. Aceste probleme nu pot fi reparate usor. Restaurarea este costisitoare si, de multe ori, ireversibila.