Colorarea este rezultatul unei senzatii optice perceputa de ochi. Aceasta senzatie este provocata de catre radiatiile luminoase de diferite lungimi de unda. Pictorii insa , atunci cand vorbesc despre culoare se gandesc nu doar la aspect ci si la materialul colorant.

Culori acrilice Winsor & Newton Galeria. Alege din cea mai mare varietate de vopsele acrilice la www.colorit.ro

Pigmentii insotiti de un liant formeaza culoarea sau vopseaua. Aceasta, aplicata pe o suprafata, formeaza prin uscare o pelicula colorata. Spre deosebire de culori (vopsele), colorantii sunt substante naturale sau sintetice solubile in alte lichide, impreuna cu care formeaza solutii colorate penetrante.

Oamenii primitivi, in dorinta de a venera zei sau de a decora obiectele din jurul sau, foloseau doar cateva culori cum ar fi: albul de creta, galbenul si rosu de pamant sau negrul de carbune, materiale naturale pe care le avea la indemana. Mai tarziu egiptenii au inceput sa foloseasca oxizi metalici sau plante fierte penstru colorarea tesaturilor. Fixarea culorilor se facea cu ajutorul unei gume care le dadea si stralucire. La final culorile erau acoperite cu un strat de ceara care avea rol izolant si care le pastra stralucirea. Acestia mai foloseau: alb de var si de creta, ocru natural, ocru ars, cinabru, pamant verde, albastru lazulit si negru de fum. Din paleta coloristica lipsea violetul.

Pictorii greci foloseau in sec. IV a Hr. doar 4 culori, asemeni omului primitiv, culori cu care bizantinii reuseau sa obtina carnatia.

Pe la inceputul secolului XVII au inceput sa apara culorile pe baza de pigmenti sintetici, urmarindu-se mai mult stralucirea decat rezistenta lor in timp. Drept dovada descoperirea anilinei in 1850 care era extrasa din petrol sa dovedit a fi o adevarata catastrofa pentru pictura, aceasta tentand multi producatori sa fabrice culori intr-o paleta de nuante foarte diversa, netinand seama insa de rezistenta redusa in timp a acestora. Cu trecerea timpului insa, pictorii le testau si le eliminau de pe paleta lor, acestia ajungand sa se teama de orice fel de produs nou. Astfel de exemplu din cauza galbenului de crom care are anumite defecte acestia se fereau si de verdele de crom, care este una din cele mai bune substante colorante. De aceea este foarte importanta cunoasterea compozitiei chimice a culorilor pe care le folosim. Un pictor mai trebuie sa stie care din culori sunt stabile la lumina, care se usuca repede si care incet si care se combina fara a produce reactii chimice nedorite.

Manerele pensulelor sunt confectionate de regula din lemn de mesteacan sau ramin. Primul este un copac al carui lemn este rezistent la frig si umiditate, fara crapaturi si noduri. Cel de-al doilea creste in China si in zonele umede ca Indonezia si Filipine, Vietman, etc. Acesta este un arbore din familia urticacea cu o tulpina lunga si fara noduri, extrem de rezistent, asemanator lemnului de mesteacan.

Tipuri de par si fibre sintetice folosite la fabricarea pensulelor pentru pictura

Sa incepem cu cel mai fin tip de par existent in ceea ce priveste elasticitatea, finetea, rezistenta si puterea de retinere a lichidelor, parul de jder Kolinsky si jder Kolinsy Tajmir.

par de jder kolinsky

Aceste doua mamifere traiesc in nordul Siberiei, jderii Tajmir avand originea in peninsula cu acelasi nume. Firul de par al acestor animale este lucios si are o diametrul maxim la jumatatea sa. Varful, care in limbajul productorilor de pensule se numeste “floarea”, este atat de fin incat nu poate fi vazut cu ochiul liber. Parul folosit la fabricarea pensulelor este obtinut din coada animalului, deoarece in aceasta zona se afla firele cele mai lungi. Parul de jder (nu si cel de zibelina care se mai numeste si jder rosu, care este nevastuica) este fara indoiala parul de cea mai buna calitate pentru fabricarea pensulelor pentru pictura. Pensulele cu pamatuf din par dejder kolinsky pot fi folosite atat la pictura in acuarele cat si la pictura in culori ulei sau acrilice. Acest par mai este folosit si in stoomatologie sau pentru pensulele cosmetce de buna calitate, pentru pictura pe unghii, in restaurare, ilustratie, etc. Acest par are o elastictate excelenta, formeaza un varf perfect, iar virtutea sa principala este aceea de a retine o cantitate foarte mare de lichid. Acest animal nu se reproduce in captivitate. In urma uciderii animalului blana acestuia este folosita la fabricarea hainelor, si a altor obiecte vestimentare. Producatorii de pensule pentru pictura folosesc doar parul de pe coada, parte a corpului care este respinsa de producatorii de imbracaminte, deci animalele nu sunt ucise pentru producerea pensulelor.

Continuand enumerarea diverselor tipuri de par folosite la confectionarea pensulelor pentru pictura ne vom referi in cele ce urmeaza la unul dintre cele dintai

par de bou pentru pensule

tipuri de par folosite in acest scop: parul din urechea boului. Pentru acest tip de pensule este folosit doar parul din zona lobului urechii animalului intrucat doar acele fire intrunesc cele 5 calitati esentiale: lungime, elasticitate, nervuri, forma relativ conica si delicatetea suficienta a florii (varful firului). Pensulele cu par de bou sunt folosite la pictura in acuarele, culori ulei cu vascozitate scazuta, pentru decorarea obiectelor din piatra si zidarie sau din portelan. Bidinelele din par de bou sunt folosite pentru lacuirea pieselor de mobilier sau vernisarea tablourilor. Parul de bou se gaseste intr-o diversitate de 4 culori: alb, ce de regula este vopsit in blond, asemanator culorii parului de jder, maro deschis de provenienta europeana, care este cel mai bun tip de par de bou, parul de bou provenind din Asia sau America de Sud fiind prea gros. Urmeaza parul de culoare gri maroniu care este cel mai abundent dar cu o calitate inferioara. In cele din urma este parul de culoare neagra, cel cu elasticitatea cea mai scazuta, folosit pentru pensulele scolare.

Toate articolele din seria “Totul despre Pensulele de Pictura”

Totul despre Pensulele de Pictura prima parte
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 2-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 3-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 4-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 5-a

par de mangusta

este cel de mangusta. Aceste mamifere furnizeaza un par robust si elastic cu un varf foarte fin, calitati ce il fac ideal pentru pensulele folosite in pictura in culori ulei. Mangusta ofera cel mai bun par pentru pensulele folosite la pictura in culori ulei cu exceptia celui de jder kolisnky. Aceasta traieste in SV peninsulei Iberice, dar a fost declarat animal protejat de lege in 1965. Micile cantitati folosite la fabricarea pensulelor in zilele noastre vin din India si Nepal. In aceste zone mangusta este foarte des intalnita dar vanarea sa este strict controlata. In zilele noastre parul de manguste folosit la fabricarea pensulelor pentru pictura provine din India sau Nepal, zone unde acest mamifer se intalneste foarte des, insa si aici vanatoarea acestor animale este foarte atent controlata.

Parul de Bursuc

Par de Bursuc

Un alt mamifer din familia Mustelide al carui par este apreciat de catre producatorii de pensule este bursucul, un mamifer cu un corp solid, picioare si coada scurte, caracterizat de masca bicolora. Corpul acestui mamifer este acoperit cu par des si lung de culoare galbuie cu varful maroniu. Acest par este gros in zona centrala si spre varf, caracteristica careia i se datoreaza forma de ciuperca a pamaturfurilor pentru barbierit, calitate datorita careia aceasta specie a fost aproape de disparitie. Parul folosit pentru pensule este recoltat pe spatele si umerii acestui animal.

Parul de Porc

Par de Porc

In zilele noastre China este principalul furnizor de par de porc de calitate folosit in industria pensulelor pentru pictura. Incrucisarile, clima si hrana porcului chinezesc, impreuna cu procesul special de pregatire al acestui par in vederea fabricarii pensulelor, proces in cea mai mare parte manual, fac din parul de porc chinezesc cea mai buna materie prima folosita la producerea pensulelor folosite la pictura in culori ulei.

Inainte de procesare, parul de porc trece printr-o lunga faza de fierbere ce serveste la curatarea acestuia si la intarirea firelor. Odata eliminate toate impuritatile parul trece pritr-o masina ce aliniaza firele de par (in directia radacina – varf) si le separa pe lungimi intre 40 si 140 mm. Cel mai des intalnit este parul alb – maroniu, cunoscut ca si “natural”, urmat de cel gri, un amestec intre acesta si parul de porc negru, si in cele din urma parul de porc negru, cel mai scump si mai rar. Proprietatea unica a parului de porc este aceea ca varful firelor, spre deosebire de celelalte tipuri de fire de par natural, formeaza un carlig ce se despica in 2 sau trei parti.

Spre deosebire de ceilalti producatori de par de porc pentru pensulele de pictura, chinezii din zona Chungking mai supun parul unui tratament in urma caruia parul devine de un alb intens.

Toate articolele din seria “Totul despre Pensulele de Pictura”

Totul despre Pensulele de Pictura prima parte
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 2-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 3-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 4-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 5-a

Sa nu credeti ca fibrele sintetice sunt un material nou aparut in industria pensulelor pentru pictura, deoarece Contele de Chardonnet a introdus acest material in Franta in anul 1889. Acesta a reusit sa obtina un fir din solutie de nidtroceluloza. Aceasta descoperire a castigat importanta abia dupa primul razboi mondial. La inceputul anilor 50 in Spania au inceput sa se fabrice pensule cu fibre sintetice pentru curatarea masinilor sau pentru lustruitul pantofilor sau uz casnic. Atunci fibrele sintetice erau constituite din filamente cilindrice care atunci cand erau taioate pe dimensiuni, formau un varf aspru, neplacut la atingere.

acum 30 de ani insa un miracol s-a produs: chimistii japonezi au reusit sa obtina primele fibre sintetice special create pentru fabricarea pensulelor destinate picturii. Acestea erau fibre din polimer obtinute prin policondensarea diaminelor in acizi dicarboxilici… imi pare rau, dar nici eu nu inteleg nici un cuvant. Cu alte cuvinte aceste fibre sunt monofilamente de poliamida cu diametre si grade de elasticitate diferite, colorate “dupa dorinta clientului”, imitand parul de porc, de jder, mangusta, bursuc, etc. Cel mai uimitor lucru este faptul ca acestia au reusit sa creeze fibre cu forma conica! Cu un varf aproape imperceptibil, care combinate cu alte fibre cu diametre si elsaticitati diferite, duc la realizarea unor pensule ce pot adaptate oricarei tehnici de pictura.

Avantajul fibrelor sintetice in fata parului natural este acela ca fibrele sintetice sunt mai rezistente la diluanti, terebentina sau acetona. Principalul dezavantaj al acestora este capacitatea redusa de a retine lichide. Un alt dezavantaj este acela ca finetea varfului acestor pensule nu se mentine asa cum se intampla in cazul pensulelor cu par natural. Va voi explica mai tarziu cum puteti repara un varf stramb al unei pensule.

Sa recapitulam proprietatile fibrelor sintetice moderne folosite la producerea pensulelor pentru pictura in zilele noastre:

1. au reusit sa produca fibre cu diametre de 0.04 mm
2. au obtinut culori precum Takatsu si Tadami, ultimele fiind o imitatie foarte apropiata de parul de mangusta.
3. fibrele au forma conica, asemeni parului natural.

In anul 1975 celebra marca spaniola de pensule pentru pictura Escoda incepe sa produca pensule pentru pictura folosind fibre sintetice Toray. La inceput si acestia au fost destul de reticenti deoarece nu credeau ca tehnologia poate produce o fibra sintetica cu proprietati care sa concureze cu parul natural. Pentru producerea acestor pensule toate instrumentele folosite la fabricarea pensulelor au fost schimbate. fibrele sintetice alunecau iar electricitatea statica dadea de furca pana si celor mai experimentati mesteri, acestia fiind nevoiti sa foloseasca pudra de talc pentru a evita acest fenomen. De asemenea, adezivii folositi la atasarea pamatufului de maner au fost schimbati. Toate aceste probleme au fost usor depasite in comparatie cu urmatoarea: obtinerea formei corecte a pensulelor rotunde (cu varf) care aveau tendinta de a se deschide ca o varza. Mesterii cei mai experimentati au fost nevoie sa invete sa faca pensule “de la 0″, dar toate dificultatile au fost depasite in cele din urma si astfel fibrele Toray au fost urmate de Teijin, Takatsu, Tadami, Tamesi Tekady. Producatorii “parului” sintetic au ajuns la performanta de a produce fire cu un diametru de pana la 0.04 mm

Prin diversele grade de elasticitate, grosime si duritate fibrele sintetice se impart in douya mari grupe: pensule pentru acuarele si pensule pentru culori ulei. Acrilicele, datorita naturii sale, poate fi considerat ambivalent.

Toate articolele din seria “Totul despre Pensulele de Pictura”

Totul despre Pensulele de Pictura prima parte
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 2-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 3-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 4-a
Totul despre Pensulele de Pictura partea a 5-a

Icoana in culori tempera

Tempera (sau tempera pe baza de ou) este un tip de culoare pentru pictura cunoscut din cele mai vechi timpuri, aceasta fiind folosita la pictura pe lemn si la manuscrisele iluminismului. In timp acest tip de culoare a fost in mare parte inlocuit de culorile de ulei. Tempera  ramane insa mediul cel mai folosit pentru pictarea icoanelor bizantine. Este o culoare compusa din amestecul pigmentului cu galbenus de ou. La ora actuala, termenul tempera mai este atribuit si culorilor poster, care sunt defapt o forma de guase si nu au nici o legatura cu adevarata tempera pe baza de ou.

Oricine poate observa atunci cand spala vasele ca galbenusul de ou se usuca repede si este foarte greu de inlaturat. Tempera se prepara din pigmenti macinati manual amestecati cu galbenus de ou, amestec la care se mai adauga si alte materiale, cum ar fi: miere de albine, apa, lapte(sub forma de caseina) si o varietate de rasini vegetale. Multe din portretele mumiei Fayum au fost realizate in tempera, uneori in combinatie cu culorile encaustice(culori obtinute prin amestecul pigmentului cu ceara). Culorile pe baza de ulei au aparut in nordul Europei in Evul Mijlociu (Theophilus mentioneaza mediul de ulei in sec. 12) si a fost principalul mediu de pictura incepand cu  secolul 15 in pictura olandeza timpurie. Italia, Grecia si Rusia erau cele mai mari centre de pictura ce foloseau culorile tempera. In jurul anului 1500, culorile pe baza de ulei au inlocuit tempera in Italia. Tempera a continuat si continua sa fie folosita in Grecia si Rusia. In secolele IX si XX au mai fost cateva perioade de revitalizare a tehnicilor de pictura in tempera in special in randul “Pre-Raphael-istilor”, a “Social Realistilor” si a altor pictori din acea perioada

Culorile tempera au un timp de uscare foarte scurt. Tehnicile de pictura in tempera pot fi mai precise atunci cand sunt folosite alaturi de tehnicile de pictura traditionale ce necesita aplicarea culorii prin hasurare incrucisata. Culorile care sunt aplicate in straturi dau un aspect de pastel atunci cand nu sunt vernisate si devin mai puternice dupa vernisare.
Tempera se aplica de regula in straturi subtiri, semiopace sau chiar transparente. Dupa uscare ele au un aspect fin satinat. Datorita faptului ca aceste culori nu se aplica in straturi consistente asa cum se intampla in cazul culorilor de ulei, picturile in tempera rareori au o paleta coloristica puternica asa cum se intampla in cazul culorilor pe baza de ulei. Un avantaj al culorilor tempera fata de culorile de ulei este acela ca acestea nu sufera modificari in timp, pe cand culorile de ulei se inchid la culoare, se ingalbenesc si devin transparente cu trecerea timpului.
Adevaratele culori tempera sunt permanente, avand exemple in acest sens ce dateaza din primele secolele Dupa Hristos cum ar fi Severan Tondo si cateva potrete ale mumiei Fayum.

Prepararea culorilor tempera

Amestecarea pigmentului cu galbenusul de ou

Puneti putin pigmet pe o paleta, farfurie sau bol.
Adaugati un volum aproximativ egal de mediu de galbenus de ou si amestecati asigurandu-va ca nu s-au format aglomerari de pigment(gogoloase). Anumiti pigmenti necesita putin mai mult mediu de galbenus, altii mai putin.

Adaugati apa distilata (de regula mai putin de o lingurita pentru un galbenus). Prin repetate incercari veti reusi sa gasiti dozajul de apa pentru fiecare culoare.

De obicei se foloseste doar continutul galbenusului. Albusul si membrana galbenusului sunt eliminate. Dupa ce ati izolat galbenusul de albus. Uscati membrana galbenusului rotindu-l peste un servetel, apucati galbenusul usor de membrana si tineti-l deasupra unui recipient. Intepati membrana cu un scobitor (de ex) si scurgeti continutul acestuia in recipient.

Daca culoarea contine prea mult galbenus, aceasta va aparea “grasa” si densa. Prea multa apa face culoarea sa fie prea fluida. De aceea este nevoie sa modificati fin cantitatile de apa si galbenus pentru a obtine o consistenta a culorii ideala. In timp ce tempera se usuca, artistul va adauga apa pentru a mentine consistenta culorii si a preveni intarirea galbenusului in contact cu aerul.

Alte retete de preparare a culorilor tempera folosesc albusul oului sau chiar tot oul pentru a obtine diferite efecte. De altfel se mai pot adauga si alti aditivi cum ar fi uleiul sau ceara pentru a modifica proprietatile mediului de ou.  Adaugarea uleiului intr-o proportie nu mai mare de 1:1 in medul de ou va produce un mediu de pictura solubil in apa cu proprietatile culorilor de ulei, insa culoarea rezultata nu se va putea aplica in straturi groase.

Multi pigmenti folositi de pictori medievali, cum ar fi Vermilion (obtinut din cinabru, un minereu de mercur), sunt foarte toxici. Majoritatea artistilor moderni folosesc pigmentii sintetici care sunt mai putin toxici si au proprietati ale culorii similare pigmentilor traditionali. Chiar si asa, multi(sau majoritatea) pigmentilor moderni sunt inca periculosi. Evitati sa inhalati praful acestora si pastratii umezi.

Sursa: www.wikipedia.org

Culorile acrilice sunt vopsele cu uscare rapida compuse din pigmenti si emulsie acrilica polimerica. Culorile acrilice se pot dilua cu apa, dar, odata uscate, acestea devin rezistente la apa. In functie de cat de tare este diluata o culoare (cu apa) sau modificata cu gel acrilic, mediu sau pasta, lucrarea finala poate semana cu o lucrare in acuarela sau in culori ulei, sau poate avea aspectul propriu de pictura in culori acrilice, aspect ce nu poate fi obtinut folosind alt medii.

Culori acrilice pe panza

Istoric

Comercializarea culorilor acrilice a inceput in anii 1950. Acestea erau culori pe baza de alcool mineral numite Magna, produse de Bocour Artist Colors. Culorile acrilice pe baza de apa au fost vandute ulterior ca vopsele “latex” pentru casa, desi dispersia in acrilic nu foloseste latex derivat din arborele de cauciuc. Vopselele latex pentru interior sunt in general o combinatie intre liant (uneori acrilic, vinil, pva, s.a.), material de umplutura, pigment si apa. Cele de exterior pot fi si un amestec copolimeric, dar cele mai bune vopsele de exterior pe baza de apa sunt 100% acrilice. La scurt timp dupa ce lianturile acrilice pe baza de apa au fost introduse ca vopsele pentru casa, atat artistii (printre primii fiind artistii in pictura murala mexicani) cat si companiile au inceput sa studieze potentialul lor. Comercializarea culorilor special dedicate artistilor solubile in apa a inceput in anii 1960.

Tehnici

Vopselele acrilice pot fi folosite atat pentru a obtine un final lucios cat si pentru a obtine unul mat. Ca si in cazul vopselelor de ulei, cantitatea de pigment si dimensiunea particulelor pot schimba gradul de luciu al lucrarii. Se pot adauga agenti pentru pierderea luciului. De asemenea, pentru a modifica nivelul de stralucire al lucrarii se pot folosi si vernisuri.

In general, vopseaua acrilica nu mai poate fi indepartata odata uscata. Nu se poate dizolva nici cu apa si nici cu solventi slabi, desi alcoolul izopropilic poate indeparta o parte dintr-un strat proaspat de culoare. Toluenul sau acetona pot indeparta stratul de culoare, dar nu prea bine pata de culoare si nu sunt selective. Folosirea unui solvent va duce la inlaturarea tuturor straturilor de culoare, gesso acrilic, etc.

Pentru prepararea panzei pentru pictura se recomanda numai folosirea unui gesso acrilic special pentru pictura. Culorile acrilice nu formeaza un strat de vopsea stabil daca au fost diluate prea mult cu apa. Totusi, se poate reduce vascozitatea folosind medium-urile speciale.

Pictorii si culorile acrilice

Culori Acrilice Winsor & Newton Galeria

Pana in secolul 20, artistii isi preparau singuri culorile atat pentru a spori longevitatea lucrarii cat si pentru a obtine pigmentarea si vascozitatea dorita sau pentru a controla folosirea materialelor de umplutura. Desi ambele ingrediente ale acestor culori se gasesc in comert (atat pigmentii cat si rasina acrilica), amestecul manual nu se recomanda datorita uscarii rapide.

Pictorii in culori acrilice folosesc mediile acrilice pentru a modifica aspectul, rigiditatea, flexibilitatea, textura si alte caracteristici ale suprafetei picturii. Si pictorii in culori pe baza de apa sau ulei folosesc medii, dar gama celor acrilice este mult mai variata. Acrilicele pot adera la diferite suprafete, iar mediile se pot utiliza pentru a le imbunatati aceste caracteristici. Se pot utiliza si pentru a crea straturi groase de vopsea: gelul si pasta de modelare sunt folosite uneori pentru a obtine picturi in relief cu ajutorul pensulelor sau a cutitelor pentru pictura. Acrilicele sunt folosite des in tehnica grattage.

Diferentele dintre culorile acrilice si cele de ulei

Principala diferenta intre acrilice si culorile pe baza de ulei este bineinteles timpul de uscare. Uleiurile ofera mai mult timp pentru amestecul culorilor si pentru aplicarea nuantelor pe straturi. Acest aspect poate fi considerat un avantaj cand se doreste folosirea anumitor tehnici, dar si  un dezavantaj pentru artistii ce incearca sa lucreze rapid. Voteza de evaporarea a apei din stratul de culoare acrilica poate fi incetinita cu ajutorul mediilor pentru intarziere. Acestea sunt in general aditivi pe baza de glicol sau glicerina. In cazul culorilor acrilice, adaugarea unui mediu pentru intarziere incetineste procesul de evaporare al apei si permite folosirea unei cantitati mai mari de apa pentru diluare dar in acelasi timp pastrand consistenta potrivita a vopselei pentru lucru, pana cand stratul de vopsea este uscat.

Culorile pe baza de ulei au nevoie de solventi toxici, cum ar fi terebentina sau white spirit (rasina minerala), pentru dizolvare sau curatarea instrumentelor, desi culori de ulei solubile cu apa au fost recent oferite pe piata pentru artisti. In al doilea rand, lucrarile in ulei se ingalbenesc in timp si devin din ce in ce mai fragile, iar in cateva decenii isi pierd flexibilitatea. In al treilea rand, este necesara respectarea regulilor ”gras peste uscat” pentru a asigura durabilitatea lucrarii.

Culorile de ulei pot absorbi o cantitate mai mare de pigment decat culorile acrilice, datorita faptului ca uleiul de in are un numar mai mic de molecule.
Uleiul are un indice de refractie diferit fata de emulsia acrilica.

Sursa de informare: www.wikipedia.org