Alexei L. Antonov
In cautarile mele despre materiale si tehnici de pictura am gasit un articol interesant scris de un pictor rus pe nume Alexei L. Antonov. Acesta a studiat arta in Rusia, Azerbaijan si Italia si este stabilit in Statele Unite din 1990. Pe pagina sa el ofera o scurta lectie despre pictura in ulei pe care m-am gandit sa o traduc si sa o impartasesc cu voi. As aprecia comentariile voastre.
Ce reprezinta pictura in culori ulei? Fara discutie niste culori de ulei pe o panza. Cred totusi ca pictura in ulei este mai mult de atat. Incepand cu secolul 16 pana la inceputul secolului 20 artistii foloseau tehnica de pictura in 7 straturi. Asa cum in muzica sunt 7 note muzicale si 7 chei si intre fiecare din ele alte 7, o saptamana are 7 zile, iar o un strat de culoare se usuca in 7 saptamani. Energia pe care noi o receptionam atunci cand privim picturile vechi din muzee, asemeni fantomelor din castelele vechi, este legata de aceasta cifra.
Continuare
Descriere
Icoana in culori tempera
Tempera (sau tempera pe baza de ou) este un tip de culoare pentru pictura cunoscut din cele mai vechi timpuri, aceasta fiind folosita la pictura pe lemn si la manuscrisele iluminismului. In timp acest tip de culoare a fost in mare parte inlocuit de culorile de ulei. Tempera ramane insa mediul cel mai folosit pentru pictarea icoanelor bizantine. Este o culoare compusa din amestecul pigmentului cu galbenus de ou. La ora actuala, termenul tempera mai este atribuit si culorilor poster, care sunt defapt o forma de guase si nu au nici o legatura cu adevarata tempera pe baza de ou.
Oricine poate observa atunci cand spala vasele ca galbenusul de ou se usuca repede si este foarte greu de inlaturat. Tempera se prepara din pigmenti macinati manual amestecati cu galbenus de ou, amestec la care se mai adauga si alte materiale, cum ar fi: miere de albine, apa, lapte(sub forma de caseina) si o varietate de rasini vegetale. Multe din portretele mumiei Fayum au fost realizate in tempera, uneori in combinatie cu culorile encaustice(culori obtinute prin amestecul pigmentului cu ceara). Culorile pe baza de ulei au aparut in nordul Europei in Evul Mijlociu (Theophilus mentioneaza mediul de ulei in sec. 12) si a fost principalul mediu de pictura incepand cu secolul 15 in pictura olandeza timpurie. Italia, Grecia si Rusia erau cele mai mari centre de pictura ce foloseau culorile tempera. In jurul anului 1500, culorile pe baza de ulei au inlocuit tempera in Italia. Tempera a continuat si continua sa fie folosita in Grecia si Rusia. In secolele IX si XX au mai fost cateva perioade de revitalizare a tehnicilor de pictura in tempera in special in randul “Pre-Raphael-istilor”, a “Social Realistilor” si a altor pictori din acea perioada
Culorile tempera au un timp de uscare foarte scurt. Tehnicile de pictura in tempera pot fi mai precise atunci cand sunt folosite alaturi de tehnicile de pictura traditionale ce necesita aplicarea culorii prin hasurare incrucisata. Culorile care sunt aplicate in straturi dau un aspect de pastel atunci cand nu sunt vernisate si devin mai puternice dupa vernisare.
Tempera se aplica de regula in straturi subtiri, semiopace sau chiar transparente. Dupa uscare ele au un aspect fin satinat. Datorita faptului ca aceste culori nu se aplica in straturi consistente asa cum se intampla in cazul culorilor de ulei, picturile in tempera rareori au o paleta coloristica puternica asa cum se intampla in cazul culorilor pe baza de ulei. Un avantaj al culorilor tempera fata de culorile de ulei este acela ca acestea nu sufera modificari in timp, pe cand culorile de ulei se inchid la culoare, se ingalbenesc si devin transparente cu trecerea timpului.
Adevaratele culori tempera sunt permanente, avand exemple in acest sens ce dateaza din primele secolele Dupa Hristos cum ar fi Severan Tondo si cateva potrete ale mumiei Fayum.
Prepararea culorilor tempera
Amestecarea pigmentului cu galbenusul de ou
Puneti putin pigmet pe o paleta, farfurie sau bol.
Adaugati un volum aproximativ egal de mediu de galbenus de ou si amestecati asigurandu-va ca nu s-au format aglomerari de pigment(gogoloase). Anumiti pigmenti necesita putin mai mult mediu de galbenus, altii mai putin.
Adaugati apa distilata (de regula mai putin de o lingurita pentru un galbenus). Prin repetate incercari veti reusi sa gasiti dozajul de apa pentru fiecare culoare.
De obicei se foloseste doar continutul galbenusului. Albusul si membrana galbenusului sunt eliminate. Dupa ce ati izolat galbenusul de albus. Uscati membrana galbenusului rotindu-l peste un servetel, apucati galbenusul usor de membrana si tineti-l deasupra unui recipient. Intepati membrana cu un scobitor (de ex) si scurgeti continutul acestuia in recipient.
Daca culoarea contine prea mult galbenus, aceasta va aparea “grasa” si densa. Prea multa apa face culoarea sa fie prea fluida. De aceea este nevoie sa modificati fin cantitatile de apa si galbenus pentru a obtine o consistenta a culorii ideala. In timp ce tempera se usuca, artistul va adauga apa pentru a mentine consistenta culorii si a preveni intarirea galbenusului in contact cu aerul.
Alte retete de preparare a culorilor tempera folosesc albusul oului sau chiar tot oul pentru a obtine diferite efecte. De altfel se mai pot adauga si alti aditivi cum ar fi uleiul sau ceara pentru a modifica proprietatile mediului de ou. Adaugarea uleiului intr-o proportie nu mai mare de 1:1 in medul de ou va produce un mediu de pictura solubil in apa cu proprietatile culorilor de ulei, insa culoarea rezultata nu se va putea aplica in straturi groase.
Multi pigmenti folositi de pictori medievali, cum ar fi Vermilion (obtinut din cinabru, un minereu de mercur), sunt foarte toxici. Majoritatea artistilor moderni folosesc pigmentii sintetici care sunt mai putin toxici si au proprietati ale culorii similare pigmentilor traditionali. Chiar si asa, multi(sau majoritatea) pigmentilor moderni sunt inca periculosi. Evitati sa inhalati praful acestora si pastratii umezi.
Sursa: www.wikipedia.org
Descriere
Culorile ulei pentru pictura sunt vopsele cu uscare lenta compuse din particule de pigmenti suspendate in diferite tipuri de ulei vegetal. Vopselele pe baza de ulei au fost folosite
Culori Ulei Winsor & Newton Artisan in tub
in Anglia incepand cu secolul al 13-lea la decoratiuni, dar nu au fost adoptate in scopuri artistice pe scara larga decat incepand cu secolul al 15-lea.
Cea mai des intalnita aplicatie pentru aceasta vopsea este cea domestica, unde culorile luminoase si rezistenta la uzura o fac potrivita atat pentru interior cat si pentru exterior.
Istoric
Proprietatea de uscare lenta a uleiurilor organice erau in mod obisnuit cunoscute de pictori. In orice caz, dificultatea de a obtine si de a lucra cu acest material insemna ca era rareori folosit. Totusi, cum preferinta publicului pentru realism crestea, culorile tempera cu uscare rapida au devenit insuficiente. Artistii ce pictau in stilul Flamand combinau in anii 1400 pictura in tempera cu cea in ulei. In prima jumatate a secolului 15 fratii Van Eyck au fost primii care au pus la punct un procedeu de obtinere al culorilor de ulei. Pornind de aici, noi metode de obtinere a culorilor de ulei s-au raspandit si au luat amploare in Italia. Incepand cu anii 1600 pictura la sevalet in uleiuri pure era des intalnita, folosind cam aceleasi tehnici si materiale intalnite azi.
Desi civilizatiile mediteraneene antice ca cele ale Greciei, Romei si Egiptului erau familiare cu uleiurile vegetale, exista foarte putine dovezi care sa ateste folosirea lor ca mediu in pictura. Intr-adevar, uleiul de in era de mult respins ca mediu datorita tendintei sale de a se usca lent, de a se inchide la culoare si de a se crapa, spre deosebire de mastic sau ceara.
Continuare
Generalitati
Culorile acrilice sunt vopsele cu uscare rapida compuse din pigmenti si emulsie acrilica polimerica. Culorile acrilice se pot dilua cu apa, dar, odata uscate, acestea devin rezistente la apa. In functie de cat de tare este diluata o culoare (cu apa) sau modificata cu gel acrilic, mediu sau pasta, lucrarea finala poate semana cu o lucrare in acuarela sau in culori ulei, sau poate avea aspectul propriu de pictura in culori acrilice, aspect ce nu poate fi obtinut folosind alt medii.
Culori acrilice pe panza
Istoric
Comercializarea culorilor acrilice a inceput in anii 1950. Acestea erau culori pe baza de alcool mineral numite Magna, produse de Bocour Artist Colors. Culorile acrilice pe baza de apa au fost vandute ulterior ca vopsele “latex” pentru casa, desi dispersia in acrilic nu foloseste latex derivat din arborele de cauciuc. Vopselele latex pentru interior sunt in general o combinatie intre liant (uneori acrilic, vinil, pva, s.a.), material de umplutura, pigment si apa. Cele de exterior pot fi si un amestec copolimeric, dar cele mai bune vopsele de exterior pe baza de apa sunt 100% acrilice. La scurt timp dupa ce lianturile acrilice pe baza de apa au fost introduse ca vopsele pentru casa, atat artistii (printre primii fiind artistii in pictura murala mexicani) cat si companiile au inceput sa studieze potentialul lor. Comercializarea culorilor special dedicate artistilor solubile in apa a inceput in anii 1960.
Continuare
